În prezent, divorțul nu mai este considerat o aberație în ciclul normal de viață al familiei, ci o tranziție normativă pentru o minoritate substanțială de familii (Bray & Heatherington, 1993; Brody, Neubaum & Forehand, 1988).

SITUAȚIA ÎN PREZENT

În SUA și Marea Britanie, între un sfert și o treime din căsătorii se încheie în divorț. Aproximativ două treimi din acestea implică copii. Nouă din zece cazuri culminează cu copilul care trăiește împreună cu mama. Aproximativ trei sferturi dintre bărbații și femeile divorțate se recăsătoresc.

În principal motivele care contribuie la apariția unui divorț sunt legate de dificultățile de comunicare și echilibrul puterii /structura de rol a căsătoriei. Acestea sunt cele două motive majore prezentate în marile studii americane de divorț (Kitson & Sussman, 1982).

Atât bărbații, cât și femeile identifică lipsa de comunicare și înțelegere din partea partenerului lor ca principal motiv pentru divorț. Dezacordul privind rolurile și relațiile de putere este al doilea motiv pentru divorț. Bărbații se plâng că soțiile lor sunt prea autoritare și prea pregătite să se angajeze să găsească vicii și/sau greșeli. Femeile identifică constrângerile, nevoile lor de autonomie personală și de independență ca al doilea motiv major pentru divorț. Alte motive proeminente pentru divorț sunt infidelitatea, imaturitatea, abuzul de alcool și lipsa satisfacției sexuale. În ceea ce privește sexul, femeile se plâng de calitate iar de bărbați de cantitate.

CE SPUN STUDIILE DESPRE DIVORȚ

Studiile observaționale (de exemplu, Gottman, 1993) ale cuplurilor potențiale a se separa care ulterior divorțează arată că se exista o implicare treptată în interacțiuni mai ales negative în detrimentul celor pozitive. Această escaladare. a unui stil interactiv negativ include patru comportamente legate de critică, dispreț, defensivitate și blocajele în interacțiune. Pe măsură ce raportul dintre interacțiunea negativă și cea pozitivă crește, ambii parteneri participă selectiv la comportamentele cu conotație negativă. Ei aleg să ignore posibilitatea comportamentelor pozitive. Partenerii în căsătoriile aflate în dificultate atribuie în mod consecvent soților lor, intenții negative globale și stabile pentru comportament negativ sau ambiguu. Ei uită de posibilitatea marcării și a comportamentul pozitiv. Acest stil negativ cognitiv, cuplat cu creșterea interacțiunilor negative, duce la creșterea sentimentelor pentru ambii parteneri. Apare disconfortul emoțional sau frică pe de o parte și  furia pe de altă parte.

EMOȚIILE DIN PERIOADA PREMERGĂTOARE SAU DIN TIMPUL UNUI DIVORȚ

Ambele stări emoționale agravează modelele de interacțiune negativă și stilurile cognitive negative. Pe măsură ce aceste procese negative cognitive, emoționale și de interacționare devin mai puternice, membrii cuplului percep problemele conjugale ca fiind mai severe. Ca urmare se angajează mai degrabă într-o rezolvare mai solitară decât în comun. La aceasta etapa, partenerii devin izolați unul de celălalt și încep să trăiască vieți paralele. În cele din urmă, de obicei, după un incident critic, întreaga istorie a căsătoriei este reconstruită într-o manieră negativă. Astfel apare ceea ce numim o rațiune pentru decizia de divorț.

Bărbații și femeile diferă în răspunsurile lor de stres la procesul de separare și divorț (Bray & Heatherington, 1993). Dificultățile economice sunt un motiv primar de stres pentru femeile care divorțează în timp ce bărbații dau prioritate fricii de separare de copiii lor. Pentru femei, perioada cea mai stresantă este cea anterioară divorțului pe când, pentru bărbați, perioada care urmează divorțului este cea mai stresantă. Acest lucru este evidențiat de nivelul scăzut la care sistemul imunitar funcționează la femei și bărbați în perioada pre și post divorț. Funcționarea sistemului imunitar se îmbunătățește pe măsură ce atașamentul de către fostul soț scade.

CE SPUNE STATISTICA..

Starea socio-economică, localizarea geografică urbană / rurală, vârsta la căsătorie, sarcina premaritală și divorțul părinților au fost toate asociate cu divorțul (Raschke, 1987).

Divorțul este mai frecvent printre cei din grupurile socio-economice inferioare. Acestea locuiesc în zonele urbane, s-au căsătorit înainte de vârsta de 20 de ani,  au o sarcină premaritală și au avut parte de divorțul parental.

Divorțul este mai puțin obișnuit printre cei din grupările socio-economice mai înalte, care locuiesc în zonele rurale, care s-au căsătorit după vârsta de 30 de ani, unde nu a avut loc o sarcină premaritală și unde părinții cuplurilor se află încă în prima lor căsătorie.

Este important de reținut că relația dintre acești diferiți factori și divorțul în timp ce sunt consecvenți sunt moderați până la slabi. Adică, există subgrupuri semnificative de oameni care prezintă unii sau toți acești factori de risc, dar nu divorțează.

Divorțul duce la modificări multiple de viață care afectează ”starea” partenerilor/părinților, iar impactul acestor schimbări asupra bunăstării este mediat de o serie de factori personali și contextuali descriși mai jos (Raschke, 1987; Bray & Heatherington, 1993)

.……………

APARE DETERIORAREA FIZICĂ SI MENTALĂ

Schimbările în cuplurile divorțate, aranjamentele rezidențiale, statutul economic, rețelele sociale și cerințele de rol conduc la o deteriorare a sănătății fizice și mentale pentru majoritatea persoanelor imediat după separare. Cu toate acestea, pentru majoritatea oamenilor aceste probleme de sănătate se diminuează în termen de doi ani de la divorț.

În aceasta perioada însă, atât bărbații, cât și femeile suferă o instabilitate emoțională extremă atât în perioada care duce la separare cât și într-o perioada de doi ani după separare. Conștientizarea oportunităților pentru un nou mod de viață și scăparea de durerea emoțională a discordiei cronice conjugale pot conduce la perioade marcate de un oarecare entuziasm. Însă, pierderea unui mod familial de viață, pierderea unui partener de lungă durată și teama că numai unul nu poate răspunde provocărilor extraordinare care au loc cu o singură persoană sau cu un singur părinte în mod obișnuit. Acestea sunt asociate cu episoade de stare depresivă.

APARE O PIERDERE A IDENTITĂȚII

Apar în această perioadă probleme de identitate. În special pentru femei, separarea este asociată cu o criză a identității. Înainte de separare, multe femei se definesc în termenii soților sau a copiilor lor. De asemenea, femeile se pot baza pe soții lor pentru a dezvolta o rețea socială de prieteni. După separare, femeile care s-au bazat pe soții lor pentru auto-definiție constată că au confuzie cu privire la identitatea lor. Ele trebuie să-și redefinească conceptul de sine în ceea ce privește rolul propriu și să-și dezvolte propria rețea socială. Femeile care au locuri de muncă în afara casei experimentează mai puține probleme de identitate în urma divorțului.

Statistica și nu numai….

Procesul premergător actului de separare, ca și cel ulterior acestuia au dimensiuni și percepții diferite pentru fiecare dintre parteneri. Diferențierile vin din decizia de separare, reziliență, capacitatea de a face față stresului emoțional, etc.Cu toate acestea atunci când divorțul este un fapt – nu doar un gând sau o amenințare – apar sentimente contradictorii și emoții negative intense.

Divorțul este un eveniment de viață dificil de gestionat cu atât mai mult dacă în căsnicia respectivă sunt implicați copii. Deși unul din parteneri poate să fie inițiatorul acestui demers, responsabilitatea și participarea la ruptură relației este în egală măsură a ambilor. Înainte de a caută un “vinovat” și anume pe cel care pare că a subminat și a făcut orice în detrimentul relației, se poate încerca a se afla, pe cât posibil, în ce mod au participat ambii parteneri la ajungerea în situația separării – dat fiind că nu există un eșec mai mare decât o viață nefericită. În clipă când un domeniu al vieții începe să fie motiv de nefericire, acela este un semn clar că este necesar a se schimba ceva, altfel starea de nefericire se generalizează și în celelalte arii ale vieții și depresia își face simțită prezența prin multiplele ei măști. Dacă cuplul sau unul dintre parteneri constată sau simte ca există posibilitatea apariției stărilor de ”ne -Fericire”, ”ne – Înțelegere”, ”ne – Comunicare”, recomandarea este să apeleze la specialiști. Echilibrarea cuplului sau suportul acordat partenerilor/partenerului indiferent de faza în care se află sunt esențiale în traversarea acestei perioade ce are un substrat ascuns cu iz de TRAUMA.

Roxana Alexandra Popa

Roxana Alexandra Popa

Psiholog clinician & Psihoterapeut

https://authenticmind.ro/

*Această postare are doar scop informativ. Nu înlocuiește sfatul, diagnosticul sau tratamentul profesional sau psihologic. Contactați întotdeauna furnizorul dvs. de servicii de sănătate calificat înainte de a implementa orice nouă tehnică de dezvoltare personală sau de intervenție de sănătate.

 

 

Extras partial din:

Carr, Alan – The psychology of divorce: A synthesis of the literatureJournal of Child Centred Practice, 2 : 101-113