Ca domeniu de cercetare științifică și practică clinică, hipnoza datează de peste 220 de ani. Deși interesul pentru hipnoză a oscilat de-a lungul a două secole, astăzi, el a revenit puternic în atenție fiind frecvent utilizat în cabinetele psihologice.
Ce este hipnoza?
Hipnoza este un proces în care o persoană, desemnat ca terapeut cu expertiză în hipnoză, oferă sugestii la o altă persoană, desemnat ca subiect, pentru experiențe imaginative care implică modificări în percepție, memorie și acțiune, fenomenele asociate hipnozei reflectând modificări ale conștiinței care au loc în contextul unei interacțiuni sociale.
Transa hipnotică este o stare de conștiință modificată. Adică persoana hipnotizată este conștientă, însă are o stare specială: pe de o parte, este conștientă de sine, de prezența sa în mediul exterior, iar pe de alta parte, realizează ca are un contact neobișnuit de intim cu lumea sa interioară.
Cercetările științifice chiar au demonstrat acest lucru: înregistrările activității electrice a creierului (EEG) au arătat că, în transă, undele nu sunt cele de somn, ci unele specifice stării de trezie, în care persoana este liniștită, la fel ca în starea de meditație.
Aplicațiile hipnozei
Hipnoza are o serie de aplicații practice, atât în psihoterapie, cât și în alte domenii de activitate, unde se urmărește optimizarea performanțelor umane. Este utilizată în pregătirea psihologică a sportivilor de performanță, precum și a cosmonauților pentru obținerea unui echilibru emoțional de nivel superior sau pentru creșterea capacității de concentrare a atenției.
În lumea medicală ”hipnoza se aplică cu succes în chirurgie, pentru realizarea unor operații fără anestezie sau o cantitate mica de anestezice(..).Hipnoza s-a dovedit utilă și în reducerea anxietății preoperatorii, precum și pentru o evoluție postoperatorie cât mai bună și mai rapidă” (Holdevici I, Crăciun B, (2013), p.215)
În zona de specialitate există o serie de indicații pentru realizarea unei comunicări hipnotice eficiente dintre care menționăm:
- Sugestiile trebuie să fie simple și ușor de înțeles.
- Demersul hipnotic este mai eficient dacă se folosește limbajul clientului.
- Terapeutul trebuie să îi solicite clientului sa își descrie în detaliu experiențele.
- În construirea sugestiilor se utilizează timpul prezent și într-un mod pozitiv.
- Clientul trebuie încurajat și susținut prin întăriri pozitive.
- Comunicarea terapeutică trebuie să utilizeze modalitatea senzorială dominantă a clientului.
- Clientului i se vor furniza doar acele informații care sunt absolut necesare și i se va acorda timp pentru a reacționa.
- Terapeutul trebuie să solicite permisiunea clientului dacă dorește să îl atingă.
- Tonul vocii terapeutului trebuie să fie în concordanță cu intențiile sale.
- E importantă realizarea unor conexiuni între sugestii.
- Sugestiile cu caracter mai general sunt mai eficiente decât cele precise.
Dintre fenomenele ce pot fi induse în cursul hipnozei enumerăm:
- Regresia de vârstă
- Progresia de vârstă
- Amnezia
- Analgezia și anestezia
- Catalepsia
- Disocierea
- Halucinațiile și modificările senzoriale
- Reacțiile ideodinamice.
Hipnoterapia – cu statutul de terapie de scurta durată a apărut și ca urmare a gradului ridicat de incidență al tulburărilor psihice care avea un impact semnificativ în bugetele de sănătate din diverse țări și în special din SUA. A fost astfel valorizată contribuind semnificativ la procesul de vindecare sau ameliorare a diverselor boli. Astfel hipnoterapia a trecut granița dintre un Univers fascinant/magic într-un univers cu tangențe reale cu starea de sănătate a omului.(Bibliografie:Holdevici, I., Crăciun, B. (2015). Psihoterapia tulburărilor emoționale, Editura Trei, București).
Cu bine!
O zi frumoasă îți doresc!
AUTHENTICMIND® – Dacă ai nevoie de sprijin, te aștept cu drag în cabinet (zona Piața Victoriei – București) sau online la o discuție pe subiectul de mai sus.
Este despre tine și despre modul în care ai putea să te descoperi și să trăiești o viață cu sens.
Programarea o faci chiar tu din confortul casei tale iar plata se face direct cu cardul și poți alege chiar pachetul de 5 ședințe la un preț special.
Vizitează site-ul și vei descoperii detalii referitoare la tarife & pachetele promoționale și la serviciile oferite în cadrul cabinetului
O zi frumoasă! Cu bine!
Achizitionează Pachete de Servicii la un preț avantajos!
Pachetele de servicii și tarifele le găsești aici
Pentru PROGRAMARI folosește butonul „PROGRAMEAZĂ-TE!”! Vei putea rezerva singur ora și vei plăti direct cu cardul…
Blogul de psihologie este special creat pentru a îți oferi conținut de calitate. Acesta este scris de mine – psiholog clinician și psihoterapeutul Roxana Alexandra Popa și prezintă articole construite pentru a vă furniza informații utile din zona psihologiei.*Această postare are doar scop informativ. Nu înlocuiește sfatul, diagnosticul sau tratamentul profesional sau psihologic. Contactați întotdeauna furnizorul dvs. de servicii de sănătate calificat înainte de a implementa orice nouă tehnică de dezvoltare personală sau de intervenție de sănătate.
Înregistrarea face parte din seria „Pastila Antistres”, pe care o realizez săptămânal și difuzată în cadrul emisiunii „Știința 360” de către Radio România Cultural
P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, probabil le-ar plăcea și prietenilor tăi. Dar ei nu ar avea de unde să știe dacă nu-l distribui, nu? 🙂
…sau ți-ar plăcea să citești și: NOSTALGIA VECHILOR IUBIRI
Achizitionează Pachete de Servicii la un preț avantajos!
Pachetele de servicii și tarifele le găsești aici