Depresia înseamnă patologie, „o boală medicală gravă” așa cum este ea descrisă pe site-ul American Psychiatric Association, pe când tristețea este o stare pe care ne-o permitem fiecare în anumite momente ale vieții.
Tristețea însă ne lasă să ne întoarcem puțin spre noi, să fim vulnerabili, să ne arătăm sentimentele și stările în fața celorlalți sau în fața unor evenimente ale vieții. Plângem, suntem supărați, trecem printr-o stare apăsătoare. Toate acestea nu încadrează astfel de stări într-o patologie, așa cum este depresia, ci ele fac parte din tristețe și nimic mai mult.
DEPRESIA ȘI TRISTEȚEA – ASEMĂNĂRI DAR MAI ALES DIFERENȚE
Chiar dacă există multe asemănări între cele două, depresia este mult mai accentuată și apare ca un răspuns prin care organismul nu vrea să mai lupte cu nimic, are nevoie de acea pauză, de acel timp pentru a înțelege „de ce?”, dar mai ales ”de ce așa?”.
Dacă în tristețe apare „anxietatea”, acea stare care determină organismul să lupte pentru a se ridica, în depresie adeseori ne întâlnim cu „letargia”, totul devine fără însemnătate, nu mai vrei să lupți, ci pur și simplu ai nevoie de acea odihnă pentru a te face bine sau din contră pentru a te cufunda și mai rău în tristețe și lipsă de înțelegere.
Putem fi triști și atunci când suntem mici, dar și atunci când suntem mari. Vocea ridicată a părinților, o notă mică la școală, abandonul unor prieteni, acestea pot să ne aducă pe fiecare, pe rând în tristețe.
Depresia este cu totul altceva…
… este așa cum am putea spune, acea versiune mult mai accentuată a tristeții, acea perioadă care pare să nu mai treacă. Este o durere emoțională profundă, o stare de adâncire sufletească, ce poate fi depășită doar prin cercetare atentă asupra sufletului, prin introspecție. Depresia aproape că nu se încadrează nici măcar într-o zonă de tristețe profundă, ci este mult mai mult de atât. Potrivit medicilor, depresia apare cu o simptomatologie aparte, astfel că aceasta ar putea genera pierdere în greutate, lipsa somnului, dar și o stare de oboseală care nu mai trece.
RECAPITULĂM SIMPTOMELE DEPRESIEI (sursa: American Psychiatric Association):
- Apare pierderea interesului sau a plăcerii în activități odată savurate;
- Apar modificări ale poftei de mâncare – pierderea în greutate sau creșterea fără legătură cu o dietă;
- Ai probleme de somn sau stare de somnolență intensă;
- Constați pierderea de energie sau oboseala crescută;
- Apare creșterea activității fizice fără scop – agitație. De exemplu, incapacitatea de a sta liniștit, ritmul, rotirea mâinilor, și vorbirea încetinită Aceste acțiuni trebuie să fie suficient de severe pentru a fi observate de către ceilalți;
- Te simți lipsit de valoare sau vinovat;
- Apar dificultăți de gândire, concentrare sau în luarea deciziilor;
- Apar gânduri legate de moarte sau sinucidere.
Atenție: Simptomele trebuie să dureze cel puțin două săptămâni și trebuie să reprezinte o schimbare a nivelului anterior de funcționare pentru un diagnostic de depresie.
Să extindem explicațiile! Iată mai jos 5 lucruri de care este bine să ții cont și care diferențiază depresia de tristețe:
-
În depresie nu te mai bucuri de nimic
Chiar dacă ești trist, uneori îți permiți să te mai bucuri de anumite lucruri care îți plac destul de mult bine. Indiferent cât de trist/ă ai fi, mai mult ca sigur te vei bucura de serialul preferat sau de animalul de companie. În depresie, vorbim despre experimentarea anehodiei, acea stare prin care nu mai poți să te bucuri de absolut nimic. Indiferent cât de mult ți-a plăcut un film sau cât de mult iubeai să faci un anumit lucru, de această dată nimic nu te mai poate aduce înapoi, în zona ta de bucurie.
-
Depresia nu poate fi explicată, pe când tristețea da!
Acesta este un alt aspect cât se poate de important. În tristețe știi de ce ești așa, știi ce anume ți-a cauzat starea respectivă. În depresie nu ai habar de ce ești așa și nici măcar nu te mai interesează să dai cuiva vreo explicație. Dacă tristețea poate fi explicată printr-o despărțire, pierdere, abandon, etc, depresia deși este cauzată de anumite evenimente neplăcute, nu poate fi definită clar și asta pentru că de-a lungul timpului s-au adunat în suflet multe lucruri care te-au marcat. Uneori, depresia apare chiar și fără un motiv anume.
-
Depresia îți poate afecta stilul de viață, pe când tristețea nu.
Chiar dacă te afli într-o situație neplăcută, parcurgi un anumit eveniment nedorit, în tristețe mergi în continuare la somn atunci când ești obosită, nu mănânci necontrolat. În depresie te poți cufunda în mâncare sau din contră poți refuza să mai mănânci. De asemenea, este posibil fie să treci prin insomnii, fie să dormi mult, necontrolat.
-
Starea de spirit este afectată în depresie, pe când în tristețe poți depăși ușor anumite evenimente.
Dacă în depresie starea de spirit este tot timpul una proastă, în tristețe se întâmplă ca aceasta să poată fi controlată și să revii la stări mai bune destul de ușor. Depresia moderată ar putea să „lase” pacientul să mai vadă luminița de la capătul tunelului, dar nu tot timpul. Se poate spune că tristețea este limitată în timp, nu este o stare continuă. Atunci când vom înțelege ce ni s-a întâmplat, vom reuși să ne reglăm și starea de spirit.
-
În depresie poți să îți aplici pedepse, pe când în tristețe nu.
Persoanele care se confruntă cu depresia au des gânduri de suicid, de aplicare de pedepse care să îi rănească. Cei triști nu și-ar face rău, ci pur și simplu se întorc spre ceea ce le-a provocat astfel de sentimente cu scopul de a înțelege ce s-a întâmplat de fapt. Ori de câte ori simți că ai astfel de gânduri de aplicare de pedepse, ar fi bine să te adresezi medicului specialist pentru investigații suplimentare.
Depresia și tristețea seamănă uneori, însă nu pot fi confundate. În depresie oamenii sunt triști, dar mai ales fără chef de viață. Organismul intră în repaus și nu mai vrea să lupte cu tot ceea ce i-a provocat suferința. Cu toate acestea, nu trebuie să uiți că tristețea este o emoție, pe când depresia este o suferință psihică, ce are nevoie de ajutor de specialitate.
În loc de concluzie
Un citat din cartea „DEPRESIA – psihoterapie și consiliere” de Paul Gilbert:
„Unora dintre persoanele depresive le este rușine că se simt deprimate sau fac eforturi să facă față depresiei. Altele nu sunt conștientă de faptul că depresia îi poate face să nu se simtă bine sau să fie foarte obosite. De aceea este foarte important să explicăm și să înlăturăm rușinea asociată cu depresia” .
Paul Gilbert oferă o explicație și un mod de reprezentare pentru depresie:
„Când ne aflăm într-o stare de stres puternic sau când starea de stres durează de ceva timp rezultatul este că diferiți compuși chimici din creierul nostru și în organismul nostru sunt epuizați. De asemenea este posibil să producem mulți compuși chimici specifice stresului. În consecință ajungem să fim epuizați din punct de vedere emoțional și fizic și depresivi.
Diverse mecanisme cum ar fi cele care induc somnul și ne întrețin energia pot fi tulburate. Când se întâmpla acest lucru mintea noastră se poate orienta spre concluzii și sentimente extrem de negative.
Când ne simțim extenuați ne-am putea dori să ne retragem din diverse activități. Nu este vina nimănui. Este doar felul în care putem fi atunci când suntem foarte stresați.
Cu siguranță nu orice tip de stres se finalizează printr-o depresie și este nevoie de multă atenție pentru a nu supra diagnostica stările de stres ca fiind depresie.
În anumite cazuri putem să desenăm un COPAC AL STRESULUI.
Vom eticheta trunchiul copacului ca fiind depresia generată de stres. La capătul fiecărei ramuri se poate găsi un factor de stres sau o problemă din viața reală
El (copacul) furnizează un limbaj care favorizează discuția despre extenuare și oferă indicii despre faptul că depresia modifică felul în care gândim despre lucruri, sentimente, stări fiziologice și propriile comportamente. În același timp (tehnica copacului) este o modalitate de a elimina RUȘINEA”- printr-o conștientizare reală a stării de fapt.
AUTHENTICMIND® – Dacă ai nevoie de sprijin, te aștept cu drag în cabinet (zona Piața Victoriei – București) sau online la o discuție pe subiectul de mai sus.
Este despre tine și despre modul în care ai putea să te descoperi și să trăiești o viață cu sens.
Cu bine!
Roxana Alexandra Popa – Psiholog clinician & Psihoterapeut cognitiv comportamental
Achizitionează Pachete de Servicii la un preț avantajos!
Pachetele de servicii și tarifele le găsești aici
Pentru PROGRAMARI folosește butonul „PROGRAMEAZĂ-TE!”! Vei putea rezerva singur ora și vei plăti direct cu cardul…
Blogul de psihologie este special creat pentru a îți oferi conținut de calitate. Acesta este scris de mine – psiholog clinician și psihoterapeutul Roxana Alexandra Popa și prezintă articole construite pentru a vă furniza informații utile din zona psihologiei. *Această postare are doar scop informativ. Nu înlocuiește sfatul, diagnosticul sau tratamentul profesional sau psihologic. Contactați întotdeauna furnizorul dvs. de servicii de sănătate calificat înainte de a implementa orice nouă tehnică de dezvoltare personală sau de intervenție de sănătate.
Pentru a afla ce se întamplă la prima ședință citește aici!
P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, probabil le-ar plăcea și prietenilor tăi. Dar ei nu ar avea de unde să știe dacă nu-l distribui, nu?
… Te invit și la un scurt film ca să vezi prezentarea depresiei așa cum este ea văzută de către:
🙂 Dacă ți-a plăcut ce ai descoperi pe pagina mea acum – poate ți-ar plăcea să citești și: