OGLINDA ADEVARULUI SI OBIECTIVELE NOULUI AN

Buna!

Am dat startul la o noua serie de intalniri in cadrul Radio Romania Cultural. Prima emisiune are ca subiect satisfacerea nevoii de predictibilitate prin – propune eu – setarea de obiective realiste la acest inceput de an…..

https://authenticmind.ro/2019/01/24/oglinda-adevarului-si-obiectivele-noului-an/

 

OGLINDA ADEVARULUI SI OBIECTIVELE NOULUI AN

Sincronizarea între minte și inimă naște pasiunea, spune Roxana Alexandra Popa în Pastila antistres din 15 ian. 2019

Iar calea către succes pornește de la un vis, trece prin planificare, apoi prin muncă, parcurge verificări multiple și toate acestea însoțite de bucurie. Rețeta succesului pare destul de simplă.

Obișnuim să ne uităm în oglindă mai mult sau mai puțin, mai profund sau în fugă … să ne căutăm ochii, pupila … sau să ne evităm ochii și adâncul de dincolo de ei.

Oare de ce facem toate acestea?

Privindu-ne căutăm să vedem ce văd ceilalți la noi sau ne căutam pe noi înșine și adevărul despre noi. Privește-te! O reasigurare a ceea ce crezi tu despre tine este necesară din când în când și o reîntâlnire cu tine cel real e musai –  mai ales acum la început de an.

De ce?

Ca să îți poți proiecta noul an în contact cu realitatea, pasiunea și energia ta.

O sa îmi spui că sunt istorioare destule ale multor oameni de succes și e de ajuns să privesc în acea direcție și voi descoperii punctele lor comune prin care au aflat rețeta ”primului milion”.

O să îmi asum la rândul meu să îți spun că acești oameni nu au nimic în comun, ci doar poate au avut capacitatea, la un anumit moment din viața lor de a se privi în ”oglinda adevărului” și să se vadă pe ei ”așa cum sunt” și cu ”așa cum sunt”-ul lor au căutat scopuri și țeluri care s-au potrivit cu acest ”așa….” – scopuri și țeluri pe care apoi le-au dus la UN capăt.

Și mergând dincolo de a analiza modul în care au identificat și realizat scopurile și țelurile lor ar fi important să valorizezi pasiunea și dăruirea pe care au adăugat-o întregului demers de ”ducere la UN capăt (oricare ar fi fost acesta)”.

Acum, ”oglinda adevărului tău” este lângă tine și nu ca să îți spună că tu nu o să poți realiza ce alții au realizat deja ci ca să te întrebe de fapt ce îți dorești cu adevărat, iar scopul tău nu este să fi ca ceilalți de bun ci de a fi bun cât poți tu să fi de bun.

Ideea este să descoperi ”CUM EȘTI?” și ”CE ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT?” ca apoi să ajungi să fi mai mult decât cel de azi prin proiectele dorite, planificate și realizate în noul an.

CONCLUZIE:

Îndrăznește să îți dorești! – Formulează dorința (musai în scris)! – Planifică (musai în scris)!  – Pune termene(musai în scris)!  – Muncește! – Verifică! – Recalibrează dacă e cazul! – Muncește! – …. – (Îți imaginai că pică din cer? Nu 😊!) – … – Zâmbește și bucură-te de devenirea ta!

Privește-te! Succes!

(Cred că ai înțeles că anul acesta vei avea nevoie de un mic carnețel în care să așterni toate acestea… un carnețel care are și un spațiu adecvat pentru un pix ca să nu stai să cauți disperat tocmai când geniala idee a îndrăznit să apară în mintea ta. ”Istoria carnețelului” nu îmi aparține, am învățat-o și eu și am să o povestesc cu o altă ocazie.)