ACCEPTAREA – mod de traversare al momentelor de criză

acceptarea_pierderii

Acceptarea poate fi un mod de traversare al momentelor de criză. 

Astăzi am să vă conduc într-o lume numita „lumea pierderii” unde putem face cunoștință cu ACCEPTAREA.

Vorbind despre pierdere…

Chiar dacă vorbim de pierderea unui obiect drag, a unui stil de viața al unui drept pe care îl aveam sau îl câștigasem, pierderea unei persoane care plecă de lângă aici pe Pământ sau Acolo Sus, cu toții în astfel de momente întrăm într-o lume a pierderii.

Aici ducem o luptă interioară cu noi înșine – o lupă cu cei din jur  – ducem o luptă cu tot ce ne înconjoară – ca în final – victoria să fie de partea ACCEPTĂRII PERDERII.

Vorbind de ceea ce se întâmplă astăzi în jurul nostru…

Astăzi, în aceste momente cumplite trăim în lumea pierderii.  Ne-am pierdut încrederea în noi, nu mai suntem ce eram, am pierdut ce am fost și nu știm ce o să mai fim. Ne e frică de cel de lângă noi, ne înconjuram cu suspiciune și furie – ne simțim legați fără posibilitatea de a acționa și simțim că ne pierdem.

O veste bună am să vă aduc. Lumea pierderii a fost studiată de specialiști  și aceștia au aflat că odată întrat în această lumea – fiecare dintre noi parcurge niște etape caracterizate de reacții specifice.

Vorbind despre etape…

Am să mă opresc doar la câteva care mi s-au părut mie potrivite pentru acest moment.

Negarea

Prima reacție pe care o avem atunci când ni se întâmplă ceva șocant, neașteptat –  este Negarea. În această etapă, avem impresia că ceva este greșit, că nu e adevărat ce ni se întâmplă și ne agățăm de o realitate falsă, construita de noi în imaginar. Cu alte cuvinte – fugim de realitate și chiar alegem să ne comportăm ca și când nu e adevărat ce este în jurul nostru.

Furia

Urmează etapa caracterizată de Furie – Când fiecare dintre noi recunoaște că negarea nu mai poate continua, observăm realitatea și devenim furioși, frustrați, nervoși sau agitați. Întrebările caracteristice din această fază ar fi: „De ce eu De ce mie? Nu este corect!”; „Cum mi se poate întâmpla asta?”; „Cine e de vină?”; „De ce se întâmpla toate acestea?”. Aici apar stările de frică sau de tristețe și neputință. Ele se schimbă de la un moment la altul și ne consumă enorm emoțional și fizic.

Negocierea

În momentul în care obosim și cădem epuizați – încercăm o Negociere – Această a treia etapă implică apariția unui fir de speranță și negociem cu noi. Căutăm căi de adaptare – posibilități sau compromisuri de a merge mai departe. Apare chiar „negocierea cu Dumnezeu” o încercare de a negocia în schimbul unui stil de viață nou, diferit în care promitem să fim mai buni. Dar obosim puțin și aici. Și există apoi un moment în care spunem: „Va fi în regulă. Nu mai pot lupta- e important să accept”În această ultimă etapă, noi ne predăm stării de fapt – adică prezentului – și îngenunchiați fiind începem acum ridicarea. Această – ultimă care se numește Acceptare.

Acceptarea

Acceptând ceea ce ni se întâmplă putem să ne gândim la soluții. Cu mintea limpede acum putem vedea realitatea așa cum e ea și putem vedea încet – dincolo de ea – în viitor.

Durata tuturor acestor etape depinde de fiecare dintre noi…– Depinde de fiecare dintre noi cât vrem să mai stăm in fiecare dintre etape. Destinația este pentru toți – ACCEPTAREA.

Întâlnirea cu Inamicul Invizibil

Va fi necesar să acceptăm că întâlnirea cu Inamicul Invizibil ce astăzi se plimbă printre noi ne va face să ne pierdem de noi înșine și chiar să pierdem o lume în care am trăit până acum cu obiceiuri, rutine si comportamente ..

Această întâlnirea va scoate la iveală părți din noi pe care nu le-am știut până acum  – părți care au legătura cu furia sau neputința sau părți ce au legătură cu speranța și optimismul. Totul depinde de modul în care înțelegem să ajungem mai repede la ACCEPTAREA.

Concluzie

În astfel de momente , în care Inamicul Invizibil este printre noi, e o normalitate sa fim furioși – dar să alegem să nu fim agresivi, e o normalitate să ne simțim triști  – dar să alegem să nu depresivi, e o normalitate să ne simțim îngenunchiați în unele momente dar depinde de noi când alegem să ne ridicăm.

În aceste momente, este importantă acceptarea tuturor reglementărilor impuse de către autorități, indiferent dacă la început experimentăm negarea sau furia. În spatele acestor reglementări se află medici și specialiștii din toate domeniile ce au legătură cu organizarea și derularea unor proceduri specifice aplicate în momente ca acestea.

Recomandarea mea pentru voi este să alegeți și sprijinul psihologic pentru a traversa aceste momente. Psihologii știu ce au de făcut acum în aceste perioadă traumatică – perioadă de criză. Aveți încredere în noi – suntem pregătiți să vă oferim suportul de care voi aveți acum nevoie.

Multă sănătate tuturor! Cu bine!

 

Roxana Alexandra Popa  – Psiholog clinician si Psihoterapeut

Înregistrarea face parte din seria „Pastila Antistres”, pe care o realizez săptămânal difuzată în cadrul emisiunii „Știința 360” difuzată de către Radio România Cultural

*Informațiile din acest articol sunt strict educative. Această înregistrare nu are scopul de a preveni, diagnostica, trata sau vindeca nici o afecțiune.

 

 

P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, probabil le-ar plăcea și prietenilor tăi. Dar ei nu ar avea de unde să știe dacă nu-l distribui, nu? 

…sau ti-ar plăcea să citești și:

NOSTALGIA VECHILOR IUBIRI

Achizitionează Pachete de Servicii la un preț avantajos!

Pachetele de servicii și tarifele le găsești aici

Pentru PROGRAMARI folosește butonul „PROGRAMEAZĂ-TE!”! Vei putea rezerva singur ora și vei plăti direct cu cardul…

 

Înregistrare: Pastila antistres cu Roxana Alexandra Popa Radio Romania Cultural