Telefonul suna… Era undeva trecut de ora 3 noaptea….

-Alo… ( aud tremur & furie & neliniște & Co)… Rox?

-Da…?!

-Rox… sunt Pol (de la Paul dar îmi place să scriu Pol J)…. soțul Elisei… I am lost!

-Pol…unde ești? Unde ești LOST?

-Sunt în aeroport la Amsterdam… Și e noapte și trebuie să mă urc într-o mașină care nu știu unde e…

-Pol… nu știi unde e pentru că….

-… pentru că nu îmi pot aminti… nu pot… nu văd nimic în mintea mea.. nimic… sunt obosit… Știu că tu lucrezi cu Eliza… știu ca ea e altfel acum… dar eu… dimineață la 10 am întâlnirea cu board-ul de aici… Sunt varză! Ce fac?… Rox…?

-Respira!

-Să respir?

-Respiră Pol… Așează- te ! Undeva… așează- te!

-Ok! Sunt!

-Respiră după mine… Hai! Adânc… ca și când ai umple un pahar cu ”aer”….toarnă aer în tine!

-Nu pot!

-Nu poți pentru că….?

-Pentru că mai e lume aici…

-Dă IGNORE! Hai Pol… respiră! Inspira… 1… 2… 3…reține doua măsuri… expiră 1… 2… 3…(se auzea respirația lui Pol)…Încă o dată…încet ….

-Dar trebuie să ajung la hotel Rox … ce fac eu… meditez în aeroport? Eu am venit aici pentru ceva…

-Respira Pol! Acum RESPIRĂ!…. (dupa 30 secunde)…Ok… acum putem să vorbim Pol…Rar… tonalitate medie…

-Doamne Rox, mă pui să și cânt…?!

-Cântam după! Ok….

………………………….

Pol era de 6 luni într-o poziție foarte dorită și pe care reușise cu multa muncă și efort să o obțină. Poziția sa presupunea deplasări… întâlniri cu persoane noi din culturi diferite, negocieri  de contracte… și bineînțeles bonusuri… bonusuri… mașina de la București… &Co…

Eliza, soția sa, a acceptat lupta lui Paul pentru a atinge un vârf în carieră… dar când a simțit că lucrurile o iau într-o direcție periculoasă, a conștientizat că nu poate intervenii asupra lui și m-a căutat pentru o intervenție în criză. Lucram cu ea de 2 luni și astfel descoperise că mai are resurse încă pentru a putea supraviețui o perioada dorinței lui Paul. de a ajunge acolo unde dorea el. Fusese de acord să îi mai dea timp… timp de la ea și de la Măriuca… fiica lor de 8 luni. Eliza era acum ok.

Paul însă în aeroport nu era OK….era LOST.

Să ne întoarcem la teorie:

Trăim într-o lume în care timpul curge la fel ca acum 100 de ani (încerc eu să cred), dar noi dorim să facem de 100 de ori mai multe lucruri ca acum 100 de ani…

… și întrebarea vine:

”Este realistic ceea ce îți dorești pentru cele maxim 10 ore de efort la care te supui zilnic dintr-o dorință nebună de a atinge standardele de viață dorite ( de altfel pe drept dorite – fiecare avem dreptul de a ne dori mai mult… realistic vorbind, dar…)?”…

Și când ne-realisticul își face loc în wishlist-ul tău– neatingerea țintelor sau neîndeplinirea dorințelor începe să se manifeste prin stres, frustrare, anxietate… și prin inamicul ascuns al workaholicilor – DEPRESIE.

Azi – ne oprim însă la STRES (S)… și spunem:

Secole de-a rândul oamenii, în viața de zi cu zi, în activitățile desfășurate, au folosit aproximativ aceleași unelte, au repetat aceleași gesturi, au comunicat în moduri guvernate aproximativ de aceleași reguli. Cu toate descoperirile tehnice, cu toată evoluția socială și schimbările fizice și mentale ale oamenilor, în mare, istoria se repeta iar schimbările aveau loc lent, cu o perioada de adaptabilitate generoasă.

Începând cu secolul XX, VITEZA este cuvântul determinant care începe să caracterizeze societatea umană. SCHIMBAREA și COMPETIȚIA devin astăzi mai evidente decât oricând. În ultimii ani, afluxul informațional a devenit un torent ucigător. Cuvintele din zona de dezvoltare personală, antrenament mental, management decizional, rezistența la lucru în condiții de stres, creștere profesională, ținte, termene limită, devin pe zi ce trece obișnuite în vocabularul cotidian.

Competiția de zi cu zi, de la locul de muncă, lupta pentru o poziție profesională cât mai înaltă, coroborată cu viteza cu care ideile noi câștigă teren în lumea rapidă a afacerilor de azi, influențează relațiile interumane, comunicarea și rezultatele muncii.

SCHIMBAREA devine elementul major al conștiinței umane. Ritmul în care sunt acceptate modificările se constituie în putere fiecăruia de a se adapta, de a evolua. Viteza de adaptare va fi însoțită din acest moment de un important companion cu impact în orice segment al trăirilor personale, în procesele de decizie, în obiectivele și proiecțiile de viitor, companion numit – STRESS.

Stresul este prezent în universul fiecăruia. Poate fi privit ca o parte necesară și esențială a vieții, ca rezultatul interacțiunii dintre om și mediu și ca o reacție de adaptare a organismului la schimbările care au loc în călătoria umană prin universul pământean. Apare, în acest moment, ca necesară identificarea și construirea strategiilor care ajută să ne adaptăm rapid și care să gestioneze și/sau să diminueze stresul. Acestea însă nu rezolva problemele cotidiene, sau de viață ale fiecăruia dar permit însă relaxarea corpul și limpezirea minții astfel încât omul să poate face față tensiunilor din viața, să își continue călătoria luând decizii potrivite, adaptându-se la cerințele vieții.

În acest punct de alegere, dintre a fi STRESAT (tip de stres numit – DISTRES) sau a te folosi de stres (tip de stres numit – EUSTRES) pentru a deveni un ÎNVINGĂTOR, s-au dezvoltat tehnici, sau studiat metode, s-au scris cărți care prezintă modul în care poate fi administrat, folosit, rejectat sau eliminat în lupta de a nu ne lasă biruiți. Aici, în acest punct, al intersecției dintre cele două curente, pornește încercarea de descoperire a echilibrului organismului, pentru că, așa cum menționează Hanse Seylein în cartea ”Hanse Înțelepciunea stresului” (de Georgete Goupil) – „prin stres înțelegem reacția organismului și nu situația care cauzează stresul: Nu ceea ce ți se întâmplă este important – ci felul in care reacționezi

Indiferent de contextul în care ne aflăm însă, în condiții de stres, organismul se pregătește în mod automat să facă față „situației de urgență” prin reacția de tipul ATACĂ sau FUGI ( a se vedea aici povestea cu omul cavernelor care se întoarce acasă și în întunericul peșterii vede doua scânteiuțe – ”E de la focul de azi dimineață sau e de la ochii tigrului?”) .

ATACĂ sau FUGI presupune declanșarea energiei posibile de ”convocat” la acel moment de maximă intervenție. Metabolismul organismului se intensifică – frecvența cardiacă, presiunea arterială și ritmul respirator cresc – mușchii se încordează… cantitatea de salivă scade pentru ca aerul să alunece mai ușor în plămâni – marcând astfel primul semn al stresului – uscarea gurii….

Sunt secretate endorfine – tranchilizantele naturale ale organismului, iar vasele sanguine de la suprafața pielii se contractă tocmai pentru a reduce sângerarea în cazul rănirii…

Splina eliberează mai multe hematii pentru a ajuta la transportul de oxigen iar măduva spinării produce mai multe leucocite care participă la reacția de apărare a organismului. Sistemul nervos simpatic eliberează în acest moment hormonii de intervenție cum este de exemplu ADRENALINA iar hipofiza intermediază apariția celui care va fi regele în acest proces – CORTIZOLUL – hormonul stresului.

În aceste momente creierul regresează până în faza răspunsurilor rutiniere, simple și foarte familiare, suspendând gândirea logică, complexă. Se focalizează asupra urgențelor….

În loc de CONCLUZIE:

Credeți că mai sunteți eficient atunci când intrați într-o întâlnire într-o stare cum e cea descrisă mai sus?

Credeți că puteți fi logici și raționali în condițiile în care lucrați 10 ore în stare de ATACĂ sau FUGI?

Credeți că mușchii, activați (și oxigenați) la maxim pentru efort fizic, necesar pentru ATACĂ sau FUGI, vă pot ajuta să luați cele mai bune decizii?

Credeți că omul din peșteră se lupta cu tigrul sau fugea (de tigru) mai mult de o oră ( a se citi 3 min) ?… J

Care este motivul pentru care alegeți să va luptați (sau să fugiți) 10-12 ore pe zi?

………………………………………………………………………(Loc pentru răspuns – completați voi!)

 (back to Pol)

-Pol… respiri? Respiră și dă-ți timp Pol!…. Dă-i timp creierului tău să intre în funcțiune… Ok Pol?

-Da… încep să mă liniștesc… încep să văd…

-Începi să vezi CE?

-Scena… momentul… biletul galben… E în buzunarul de la piept…. OK – m-am liniștit. Am găsit biletul unde asistenta a notat locul de parcare – ea l-a pus în buzunar când eram în meeting – și a zis – dar am uitat… Sunt obosit…Sunt OK dar obosit Rox… Sunt OK…

-Pol… promite-mi… promite-mi că ai să RESPIRI!… numai așa îi dai creierului tău TIMP și HRANĂ pentru a putea fi un pic rațional în condiții de stres….

-Sigur Rox…Promit… Promit că te caut când ajung… ca să învăț să îmi dau timp… ca să învăț să respir… ca să învăț…

-Bye Pol…

-Bye Rox… Thks Rox…