Lucru la domiciliu sau altfel spus telelucru (nu pot integra acest termen din păcate), devine o provocare! Dificila perioadă pe care o traversăm, încă a determinat ca o mare parte a forței de muncă să participe la ceea ce agenția Bloomberg a numit cel mai mare experiment de lucru la domiciliu din lume. Momentul pandemiei a remodelat cu siguranță modul în care unele organizații au facilitat asimilarea acestui mod de lucru ( vezi aici Studiul Institutului Național de Administrație) cu toate că munca de acasă nu este un fenomen recent.
Citat din Studiul Institutului Național de Administrație :
„Rezultatele studiului au relevat că există deschidere atât din partea managerilor, cât și a personalului de execuție pentru introducerea mai multor scheme de flexibilitate. Acestea în administrația publică din România. Accentul fiind pus pe flexibilitate spațială (în particular telemuncă și muncă la domiciliu) și flexibilitate temporală (program inegal de lucru, program individualizat, bancă de timp liber obținută prin prestarea de ore suplimentare ”.
Lucru la domiciliu – statistici
Chiar și înainte ca pandemia să lanseze oficial lucru de la domiciliu – un număr mare de oameni își luaseră rămas bun de la timpul pierdut cu deplasarea la serviciu. Statisticile americane privind munca la distanță arată că aproximativ 23,7% din populație lucrează de acasă cel puțin o vreme. Numărul celor care lucrează de acasă cu normă întreagă se apropie de 5 milioane. Aceasta reprezintă aproximativ 3,5% din populație. În plus, 98% dintre oameni spun că ar dori să lucreze de la distanță cel puțin o parte din timp pentru tot restul carierei lor. (Studiu: State of Remote Work 2021) 54% dintre salariați și-ar părăsi actualul job dacă nu li s-ar oferii aceastăflexibilitate (Studiu: EY România). În prezent 95% dintre angajați iau în considerare schimbarea locului de muncă pe măsură ce planurile de întoarcere la birou intră în vigoare. (Studiu: Monster.com).
Monster Poll Result mentionează:
- În ciuda posibilei lipse de productivitate, majoritatea părinților (58%) sunt recunoscători că petrec mai mult timp de calitate cu copiii lor,
- Înțelegând preocupările angajaților, majoritatea angajatorilor (70%) au menționat că vor fi flexibili dacă angajații aleg să nu se întoarcă la birou.
- În comparație cu mediul obișnuit de la locul de muncă, 42% dintre respondenți consideră că nu au reușit să mențină același nivel de productivitate de acasă.
- Respondenții se confruntă cu burnout de la locul de muncă de acasă. Puțin peste jumătate dintre respondenți (51%) recunosc că s-au confruntat cu burnout în timp ce lucrează de acasă în timpul pandemiei de COVID-19. Peste jumătate dintre respondenți (52%) nu intenționează să-și ia timp liber sau de vacanță pentru a se relaxa în timpul pandemiei de COVID-19. Toate acestea în ciuda faptului că se confruntă cu epuizarea în timpul pandemiei de COVID-19, în ciuda faptului că se confruntă cu burnout.
- Productivitatea scade pe măsură ce părinții se concentrează și pe copii. Comparativ cu sondajul inițial din 17 martie 2020, încrederea părinților în lucrul de acasă, și în îngrijirea copiilor a scăzut de la majoritatea (66%) la puțin peste jumătate (51%)
(alte date statistice – aici)
Cum putem fi eficienți în lucru la domiciliu?
Indiferent dacă lucrați de la distanță o zi pe săptămână sau mai mult asigurați-vă că sunteți pregătiți pentru a fi productivi.
Citat din „Studiu EY: Peste jumătate dintre salariații de la nivel global și-ar da demisia dacă nu li se oferă flexibilitatedupă pandemie”: „Oferirea unui program de lucru într-un mediu hibrid este necesară și incontestabilă de acum înainte. Întrebările reale se referă la cum trebuie să arate acest lucru în practică pentru a răspunde așteptărilor grupului țintă de angajați pentru a îndeplini și cerințele organizaționale”. Claudia Sofianu– People Advisory Services Leader for EY Romania&Moldova and CESA region
Iată 7 strategii pentru a avea succes în lucrând de la distanță.
1.Luați la cunoștință regulile de bază ale angajatorului privind derularea activității de la domiciliu .
Vorbim la regulile se securizare a muncii, vorbim de echipamente, aplicații de securitate, conexiuni de telefonie, energie și internet.
2. Configurați un spațiu de lucru funcțional și planificați taskurile zilei.
Este esențial să aveți un spațiu ordonat și liniștit pentru munca. Este important să vă organizați activitatea atât pentru viața profesională cât și pentru viața personală. Mintea trebuie să facă diferența între situația în care este conectată la informațiile profesionale sau când este implicată în activitățile de acasă.
3. Minimizați distragerea atenției de către zgomote sau alți stimuli.
Rămânerea în sarcină în lucru de acasă este o mare provocare. Luați în considerare investițiile în căști performante care elimină zgomotul. Investiți în izolarea spațiului de lucru! O idee ar fi prin utilizarea separatoarele care deja au apărut în magazinele de specialitate.
4. Respectați-vă programul de lucru.
Din păcate, lucru la domiciliu combinat cu viața personală – combină distrageri care pot consuma ore prețioase. Vorbim despre limite. Membrii apropiați ai familiei trebuie să înțeleagă că nu îi puteți ajuta în timpul zilei de lucru. Dacă aveți copii acasă, stabilirea limitelor poate fi deosebit de dificilă și poate conduce chiar spre conflicte. În ceea ce privește aspectul pozitiv al setării limitelor acesta se reflectă în lăsarea copiilor să vă vadă lucrând. Acest lucru poate influența foarte mult alegerile lor viitoare în carieră și poate influența întreaga atitudine a lor față de muncă.
5. Opriți notificările la sfârșitul zilei de lucru.
Chiar dacă biroul vostru este chiar lângă voi este destul de greu să închideți activitatea așa cum o făceați când erați în birou la sfârșitul zilei. Acceptați că pentru a fi performanți este necesar să fiți odihniți a doua zi și cu putere de concentrare pentru a putea rezista stimulilor din jur.
6. Planificați interacțiuni sociale suplimentare.
Unii oameni adoră gândul de a lucra în singurătate. Dar chiar și cei mai introvertiți pot începe să se simtă după un timp acasă, singuri. Apare acum o nouă sarcină – anti – izolarea. Încercați să programați o oră zilnică de conectare cu lumea exterioară. Încercați o întâlnire la prânz, o discuție video cu un prieten sau o clasă de exerciții fizice, de yoga, dans,… pictură… sau plimbări în parc. Marea Britanie chiar înainte de 2020 a înființat în cadrul Ministerului Muncii un Departament al oamenilor singuri. Măsura este datorată identificării acestui fenomen cu dimensiuni îngrijorătoare.
7. Și… Atenție la cheltuielile suplimentare! …
Uneori relaxarea poate veni din apăsarea butonului ”Hai cumpăra” – atât echipamente pentru birou cât și alte si alte lucruri care nu fac altceva decât trimit in sinapse o picătura mică de serotonină. Găsiți altă zonă de recompensă…și mă gândesc la recompense de tip experiențe – excursii, spectacole sau cele deja menționate un punct mai sus…
„Provocările nu au lipsit privind implementarea muncii la domiciliu/telemuncii. Acestea au fost, mai mult sau mai puțin, aceleași și în cazul managerilor și în cazul personalului de execuție. Provocările au fost de ordin tehnic (lipsa semnăturii electronice și a echipamentelor IT&C), de natură informațională. De asemenea au existat provocări în zona procedurală (lipsa informațiilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, a procedurilor de lucru pentru lucrul la distanță și a celor de monitorizare și coordonare cu echipa) și de natură socială (sentimentul de izolare față de colegi, percepția ca munca de acasă implică mai puțin efort). De cealaltă parte avantajele înregistrate au fost un nivel crescut de siguranță, un nivel mai mare de motivație (întrucât instituția a venit în ajutorul angajatului) și un nivel mai mare de concentrare întrucât angajații nu au mai fost întrerupți de către colegi sau superiorul ierarhic. În contextul dat s-au dezvoltat într-o oarecare măsură competențele de digitalizare și autonomia în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Și…
Managerii s-au lovit în practică de o serie de aspecte legislative rigide privind telemunca și munca la domiciliu. În special de faptul că acestea nu sunt reglementate pentru funcționarii publici, prin OUG 57/2019 privind Codul Administrativ. Acestea pentru că nu există norme de aplicare și că aceste metode sunt folosite doar in situații de urgență/alertă. În același timp nu există nici o coroborare între Legea 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă cu Legea 53/2003 privind Codul Muncii. De asemenea Legea 319/2006privind securitatea și sănătatea în muncă trebuie și aceasta la rândul său actualizată”.
Atât pentru acum!
O zi frumoasă vă doresc și spor la lucru de la domiciliu!
AUTHENTICMIND® – Dacă ai nevoie de sprijin, te aștept cu drag în cabinet (zona Piața Victoriei – București) sau online la o discuție pe subiectul de mai sus.
Este despre tine și despre modul în care ai putea să te descoperi și să trăiești o viață cu sens.
Programarea o faci chiar tu din confortul casei tale iar plata se face direct cu cardul și poți alege chiar pachetul de 5 ședințe la un preț special.
Vizitează site-ul și vei descoperii detalii referitoare la tarife & pachetele promoționale și la serviciile oferite în cadrul cabinetului
Cu bine!
Roxana Alexandra Popa
Psiholog clinician & Psihoterapeut cognitiv comportamental
Blogul de psihologie este special creat pentru a îți oferi conținut de calitate. Acesta este scris de mine – psiholog clinician și psihoterapeutul Roxana Alexandra Popa și prezintă articole construite pentru a vă furniza informații utile din zona psihologiei.
*Această postare are doar scop informativ. Nu înlocuiește sfatul, diagnosticul sau tratamentul profesional sau psihologic. Contactați întotdeauna furnizorul dvs. de servicii de sănătate calificat înainte de a implementa orice nouă tehnică de dezvoltare personală sau de intervenție de sănătate.
Pentru a afla ce se întamplă la prima ședință citește aici!
Dacă ești în cutarea unui job și vrei să afli ce este nou vizionează clipul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=g8ckKc1RRj8
Bibliografie
Studiul Institutului Național de Administrație
https://www.ey.com/ro_ro/news/2021/5/studiu-ey–peste-jumtate-dintre-salariaii-de-la-nivel-global-i-a
https://learnmore.monster.com/poll-results-from-work-in-the-time-of-coronavirus